Cum sprijiniți un apropiat
aflat în doliu
Când un prieten, un coleg sau o rudă pierde pe cineva drag, primul impuls e să ajutați. Al doilea, imediat după, e teama de a nu spune ceva greșit. De aceea mulți oameni bine intenționați se retrag și nu sună deloc. Nu e nevoie de cuvinte perfecte; e nevoie, mai ales, să nu lipsiți.
În primele zile, prezența contează mai mult decât vorbele
Un mesaj scurt, o vizită la capela de priveghi, o îmbrățișare sau un simplu "sunt aici" valorează mai mult decât orice frază pregătită. Nu încercați să găsiți o explicație pentru ce s-a întâmplat și nu grăbiți omul să "fie tare". Lăsați-l să vorbească despre cel plecat, chiar dacă repetă aceleași amintiri. Dacă tace, puteți tăcea alături de el.
Oferiți un ajutor concret
"Spune-mi dacă ai nevoie de ceva" e o frază sinceră, dar greu de folosit: omul îndoliat nu are puterea să-și facă o listă de cereri. E mai ușor de primit o propunere precisă:
- "Vin mâine la prânz cu o mâncare caldă."
- "Iau eu copiii de la școală săptămâna asta."
- "Te duc eu cu mașina la Starea Civilă sau la casa de pensii."
- "Anunț eu colegii și vecinii, ca să nu trebuiască să povestești de fiecare dată."
- "Stau eu în noaptea asta la priveghi, tu du-te și dormi."
În zilele dinaintea înmormântării, familia are de luat multe hotărâri mărunte. Uneori ajută să mergeți cu ei la discuția cu casa funerară, doar ca să fie cineva care ascultă și ține minte ce s-a spus.
Ce e bine să evitați
Evitați frazele care, deși spuse cu drag, micșorează pierderea: "măcar n-a suferit", "așa i-a fost scris", "ești tânără, o să-ți refaci viața". Nu spuneți "știu prin ce treci" dacă n-ați trecut prin ceva asemănător și nu mutați discuția spre propriile pierderi. Nu dați sfaturi despre cum ar trebui să-și trăiască doliul. Ascultați mai mult decât vorbiți.
După ce pleacă toată lumea
Cele mai grele zile vin adesea după înmormântare, când telefonul nu mai sună, vecinii se întorc la treburile lor, iar casa rămâne goală. Atunci prezența dumneavoastră contează cel mai mult. Notați-vă în calendar pomenirea de 40 de zile, ziua de naștere a celui plecat, prima sărbătoare fără el, și dați un semn în acele zile. Mergeți împreună la parastas sau la cimitir, dacă omul își dorește.
Când e nevoie de mai mult decât prietenii
Doliul nu are un termen, iar tristețea, plânsul sau oboseala sunt firești luni de zile. Dacă însă, după o vreme, persoana nu mai mănâncă, nu mai doarme, nu mai iese deloc din casă sau spune că nu mai vede rostul vieții, încurajați-o să meargă la medicul de familie sau la un psiholog și oferiți-vă să o însoțiți. Dacă vorbește despre a-și face rău, sunați imediat la 112.