Tradiții de înmormântare
în satul românesc
Obiceiurile de înmormântare din satul românesc s-au păstrat sute de ani și diferă, uneori, de la o vale la alta. Fiecare are un rost: e o formă de a-și lua rămas-bun, de a cere odihnă pentru cel plecat și de a nu-i lăsa singuri pe cei rămași. Le povestim aici pe cele mai răspândite, așa cum le păstrează multe familii și în Prahova.
Lumina și casa celui plecat
În multe sate, omului aflat pe moarte i se aprinde o lumânare, ca să nu plece "fără lumină". După deces, în casă se acoperă oglinzile, se opresc uneori ceasurile și se deschide o fereastră. Trupul e spălat și îmbrăcat de rudele apropiate sau de femeile mai în vârstă din sat, cu haine noi ori cu cele pregătite chiar de cel plecat, care le ținea adesea într-un cufăr, "pentru atunci".
Priveghiul
Vegherea celui plecat ține de obicei una-două nopți. Lumânarea arde fără întrerupere lângă sicriu, iar familia nu-l lasă singur nicio clipă. Vin vecinii, rudele, prietenii, aduc o lumânare, spun o rugăciune sau o amintire. Despre rostul acestor nopți am scris mai pe larg în articolul despre rolul priveghiului.
Drumul spre biserică și cimitir
De regulă, înmormântarea se face a treia zi. Cortegiul pleacă de acasă și se oprește, în multe locuri, la răscruci, la poduri sau la fântâni: acolo preotul citește o rugăciune, iar familia lasă un ban sau un colac. Pe alocuri se întind pe drum pânze ori prosoape, numite "poduri", care se dau apoi de pomană. Celor care duc sicriul, crucea sau coroanele li se leagă la mână ori pe braț un prosop sau o batistă. Alte câteva obiceiuri se mai întâlnesc și azi:
- pentru tinerii plecați necăsătoriți, în unele sate se poartă un brad împodobit, iar ceremonia păstrează semne de nuntă;
- în sicriu se pun, pe alocuri, un ban și o lumânare, pentru "vămile" pe care le trece sufletul;
- lumânarea de lungimea omului, răsucită și numită "toiag" sau "stat", arde la priveghi și în biserică.
Pomana și colacii
După înhumare, familia așază masa de pomană. Colacii, coliva, lumânările și vasele - o cană, o farfurie - se dau "de sufletul" celui plecat, cu încrederea că îi vor fi de folos pe drumul lui. În unele sate se împodobește și un pom de pomană, cu fructe, haine și mici daruri, care se dă unui copil sau unei rude. Sunt gesturi de dăruire prin care cei rămași cinstesc memoria și cer odihnă pentru cel dus.
Ce păstrăm azi, la oraș
Chiar și în Ploiești, multe familii țin la aceste obiceiuri, deși priveghiul se face acum mai des într-o capelă decât acasă. Le respectăm și ne potrivim după ele: oprim cortegiul unde ne spuneți și lăsăm timp pentru fiecare rugăciune și pentru fiecare obicei pe care țineți să-l păstrați. Dacă nu știți cum se face "la dumneavoastră", întrebați un om mai în vârstă din familie sau preotul paroh: obiceiul locului e cel potrivit.