0700 418 230 L–V 10–20 · S 10–15

Cum vorbești cu copilul
despre emoții

· în categoria Relații

Mâinile unui părinte așezând cartonașe cu emoții pe covor

Copiii trăiesc emoții la fel de intense ca noi, dar nu au încă vocabularul pentru ele. Un copil de patru ani care se aruncă pe jos în magazin nu "face circ", ci e copleșit de ceva ce nu știe să numească. Când îl ajuți să pună cuvinte pe ce simte, îi dai un instrument pe care îl va folosi toată viața.

Numește emoția

"Văd că ești supărat că a trebuit să pleci de la joacă." O propoziție simplă, spusă calm, îi arată copilului că ce simte are un nume și că adultul de lângă el a observat. La cei mici, cuvintele de bază ajung: bucuros, trist, supărat, speriat. Mai târziu poți adăuga nuanțe: dezamăgit, gelos, rușinat, îngrijorat.

Poveștile și desenele animate sunt prilejuri bune: "Cum crezi că se simte ursulețul acum? De unde îți dai seama?" E mai ușor să vorbești despre emoțiile unui personaj decât despre ale tale.

Validează, nu minimaliza

Evită "nu e nimic", "nu mai plânge" sau "un băiat mare nu se sperie". Pentru el, chiar e ceva. "Înțeleg că e greu" liniștește mai mult decât orice corectare. Emoția acceptată trece mai ușor; cea negată se întoarce, adesea mai puternică.

Limita e la comportament, nu la emoție

A valida o emoție nu înseamnă a accepta orice comportament. Poți spune, în aceeași frază: "Ești furios pe fratele tău și e în regulă să fii furios. Nu e în regulă să-l lovești." Copilul învață astfel că toate emoțiile au voie să existe, iar faptele au reguli. După ce s-a liniștit, căutați împreună ce poate face data viitoare: să strângă o pernă, să vină la tine, să spună "sunt furios".

Fii tu modelul

Copiii învață mai mult din ce văd decât din ce li se spune. Când îți numești și tu emoțiile cu voce tare ("sunt obosit și de-asta sunt mai nervos în seara asta"), îi arăți că emoțiile se pot spune, nu doar trăi în tăcere sau descărca pe alții. Iar când îți scapă tonul, o scuză sinceră îl învață ceva la fel de valoros: că o relație se poate repara.

Când e bine să ceri sprijin

Unele perioade sunt mai grele: venirea unui frate, mutarea, despărțirea părinților, începutul școlii. Dacă îngrijorarea, furia sau tristețea copilului țin săptămâni la rând, dacă refuză grădinița sau școala ori dacă nu mai înțelegi ce se întâmplă cu el, merită o discuție cu un specialist. Dacă apar și semne în corp, cum ar fi somnul tulburat sau dureri care revin, mergi întâi la pediatru sau la medicul de familie.

La noi, Carmen Ilinca lucrează cu cei mici prin joc, desen și poveste, în ședințe de consiliere pentru copii de 50 de minute. Părinții sunt implicați și ei, ca ce se lucrează în cabinet să continue și acasă. Pentru copiii mai mari, găsești câteva idei și în articolul despre adolescenți și presiunea școlii.

Sună Programează o ședință
WebIDexemplu